Proiect educațional județean „Diversitate și prietenie prin artă culinară și joc” Ediția I - 2026

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Proiect educațional județean „Diversitate și prietenie prin artă culinară și joc” ediția I - 2026
Tema: Muntenia - tradiții, gusturi și jocurile copilăriei

Casa Corpului Didactic Giurgiu invită unitățile de învățământ din județul Giurgiu să participe la prima ediție a proiectului educațional județean „Diversitate și prietenie prin artă culinară și joc”, dedicată redescoperirii tradițiilor din regiunea istorică Muntenia.

Secțiunile proiectului
• I. „Muntenia în culori” - expoziție de desene, picturi și colaje inspirate din patrimoniul cultural muntenesc.
• II. „Gusturi din Muntenia” - prezentarea unei rețete tradiționale documentate local, însoțită de povestea ei și de fotografii.
• III. „Prietenia ne unește” - redescoperirea jocurilor copilăriei practicate în Muntenia; produs final: un singur colaj fotografic/școală.
Pot participa elevi din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, sub îndrumarea cadrelor didactice, a bibliotecarilor și a responsabililor CDI. Participarea este posibilă la una sau mai multe secțiuni. Activitățile se desfășoară exclusiv în unitățile școlare.

Calendar propus
• Înscrieri: 3 - 10 noiembrie 2026
• Activități în grădinițe/școli/licee: 11 - 27 noiembrie 2026
• Transmiterea materialelor: până la 7 decembrie 2026
• Evaluarea materialelor: 8 - 11 decembrie 2026
• Diseminarea rezultatelor: 14 - 18 decembrie 2026

Înscrierea se realizează prin completarea fișei anexate și transmiterea acesteia pe adresa de mail metodist3@ccdgiurgiu.ro . 
Materialele finale se transmit electronic, potrivit regulamentului. 
Finalitate: expoziția virtuală „Muntenia în culori”, broșura digitală „Gusturi din Muntenia - rețete și povești de odinioară” și galeria fotografică „Prietenia ne unește - jocurile copilăriei din Muntenia”.

Se vor elibera diplome și adeverințe. 
Participarea este gratuită.

 

DOCUMENTE ATAȘATE:

1. Anunț participare proiect;

2. Regulament de organizare și participare;

3. Acordul de parteneriat educațional;

4. Fișa de înscriere.

 

Înapoi
Publicat/modificat: